Depresia și primele contacte cu serviciile de psihiatrie din Romania

Următorul articol nu are poze, deoarece nu vreau să vă distrag atenția de la ce este cu adevarat important, și anume mărturiile unui om care a suferit de depresie și de primele contacte pe care le-a avut cu serviciile de psihiatrie din Romania.

În 2016, toamna, aveam să cunosc suferința profundă. Mă întorsesem în România după o încercare nereușită de emigrare în Germania. Oamenii în care crezusem nu m-au ajutat până la capăt. Nu aveam job și nu mai eram sigură dacă voi mai avea un acoperiș deasupra capului.

Nu mai dormisem de o săptămână, așa că m-am programat la prima clinică de psihiatrie care mi-a ieșit în cale. Recepționerele stăteau la o mică bârfă, în timp ce mecanismele mele de protecție nu mai funcționau. Insomnia își spusese cuvântul, iar vocea celor două recepționere era asurzitoare.

Bunul meu simț nu le-a spus să tacă. Înduram totul eroic. La un moment dat, și-a făcut apariția medicul. Am avut încredere în el și i-am spus pe scurt ce s-a întâmplat. Mi-a dat tratament și s-a oferit să mă ajute cu un job. L-am adăugat pe Facebook, pentru că de obicei numai prietenii te ajută sau cel puțin așa credeam atunci. Am luat pastilele și am adormit.

După un anumit interval de timp (nu mai țin minte exact numărul de zile) am cedat psihic și i-am scris disperată medicului multe mesaje. M-a sunat înapoi și mi-a spus ca el nu este plătit în plus pentru fiecare pacient. De-a lungul relației terapeutice aveam să realizez că jobul mi-a fost propus datorită atracției sexuale apărute în relația pacient – doctor. I-am spus. Ce a urmat, nu a fost de bine.

Medicul s-a simțit vinovat și a hotărât să părăsească relația terapeutică. Nu oricum, ci dându-mă afara din cabinet și lăsându-mă practic în „servaj terapeutic” și fără medicamente. Am început sa plâng și am ieșit în stradă. Am văzut doar lumini, mașini, oameni și totul mă bulversa.

Eram singura cu suferința intensă. Trecutul meu se derula agresiv în minte contopindu-se cu prezentul insuportabil. Suferința somatică se instalase. Mă sprijineam de tot ce vedeam și reușeam să înaintez. La un moment dat m-a izbit privirea unui necunoscut. Părea speriat. Părea speriat de intensitatea suferinței mele. Privirea lui m-a incurajat cumva să continui sa înaintez.

În timp ce toate amintirile se depănau, a apărut ceva ce m-a salvat. Era imaginea mamei mele care mirosea împreună cu mine o planta ce părea a fi liliac. Mi-am adus aminte cât de multe îmi place mirosul florilor de liliac și cât de mult îmi iubesc mama. A urmat o noapte albă, în care am simțit stres extrem în tot corpul.

A doua zi m-am reprogramat la un alt cabinet de psihiatrie. Doctorul respectiv m-a pus să completez un chestionar și mi-a dat un tratament medicamentos total diferit de ce primisem până atunci. Nu știu cum am reușit să completez chestionarul. Cred ca am bifat aleatoriu.

Am hotărât totuși să mă reîntorc la prima clinică unde am fost distribuită automat de sistem unei doamne doctor foarte obosită și plictisită, care se pare ca își rătăcise parafa. Am fost a doua zi și am ridicat rețeta de la recepție. Evident, nimeni nu m-a întrebat dacă nu cumva am fost o zi în servaj.

În drumul spre clinică, a reapărut în calea mea primul medic psihiatru la care am fost, o sa-i spun doctor M. Din păcate, nu pot să dau numele reale. A fugit din calea mea, aproape era să-l lovească o mașină. Oare văzuse în fața lui un infractor periculos sau doar se simțea vinovat? Stigma a durut.

Unii oameni sunt văzuți altfel. Le spunem uneori nebuni în glumă, dar ce voi relata mai departe o să dezvăluie că nimeni nu este perfect sănătos. Nici măcar psihiatrii, psihoterapeuții sau managerul unei clinici (o să vă povestesc de el mai târziu – se numește domnul S și „lucrează împreună” cu doctorul M).

Dar să revenim la psihoterapeuți. Prima doamnă, psihoterapeut G., îmi testa capacitatea intelectuală, deși eu i-am spus că vreau doar să vorbim deoarece trec printr-o depresie. M-a bucurat excesul dânsei de zel și îndeosebi privirea care încerca necontenit să mimeze empatie.

Al doilea psihoterapeut la care am fost, domnul C, voia neapărat să-și impună gusturile. Mă punea să lecturez cărți care mie nu îmi spuneau nimic, inclusiv Biblia. Mi-a făcut și un compliment. Mi-a spus ca am față de țap ispășitor, într-un anumit context strict ,,confidențial”. Domnul C mi-a recomandat-o pe doamna psihiatru P.

Am ajuns cu greu la dânsa, eram foarte deprimată. Noroc cu oamenii din autobuz. Mi-au spus unde trebuie să cobor. Mi-am sunat o trâmbiță în cap atunci când asistenta mi-a spus că nu am programare la eminență. Mi-am adus aminte că mai fusesem în servaj și am început să mă milogesc să mă primească. M-a primit, evident cu cinismul de rigoare. Dânsa a fost darnică și mi-a dat un pumn de medicamente. Nu le-am luat pe toate, pentru că azi nu cred că mai eram aici să vă povestesc. Tot acolo am aflat că șpaga pentru consultație este între 50 și 100 lei.

Următorul doctor psihiatru, domnul V, a fost foarte amuzant. M-a întrebat dacă am gânduri necurate. M-a pufnit râsul. După felul cum m-a privit, mi-am dat seama că am făcut o mare greșeală. Era o întrebare foarte serioasă, iar eu nu m-am comportat adecvat.

Acum urmează partea tragica. Am văzut pe Facebook că prima clinică de psihiatrie a scos un post de recepționeră (pardon, front desk officer) la concurs. M-am gândit să-i fac o surpriză domnului psihiatru M, care se oferise să-mi găsească un job. Acum ar fi fost șansa mea să fim colegi. Nu era chiar etic, dar nu prea contează oricum. Credeți că ei își pun vreodată întrebări legate de moralitate în termenii empatiei?

Interviul a avut loc cu domnul manager S. Aici am aflat cât de cinici sunt cei care conduc acest gen de afaceri. Principiul era să acopere cât mai mulți clienți, indiferent de relația terapeutică care se crea sau nu se crea. Eu trebuia să-i plasez automat pe pacienți la medicii disponibili.

Nu mai exista nicio relație terapeutică. Trebuia să uit tot ce învățasem din cărțile de psihologie. Era doar o schemă de a face bani. Felul arogant în care mi-a vorbit despre pacienți m-a făcut să simt revoltă. Eu fusesem o fost pacientă și mă simțeam discriminată.

Am cautat pe Facebook mai multe informații despre ei. Se pare că toate recenziile pozitive fuseseră postate de cunoștințe. M-am enervat și am scris ce cred despre firmă și implicit sistemul medical într-un comentariu. Ce credeți că s-a întâmplat? Mi s-a pus diagnosticul pe Facebook și am fost nevoită să-mi șterg contul.

Ei erau cei buni, eu eram doar un om ,,cu handicap”… Am căzut peste mine iar și iar. Eram în depresie severă. Speram să-mi spună cineva că o sa fie bine. Am urlat de durere și m-am ridicat singura. Căutam umanitatea, dar am găsit-o în mine. Mi-am acceptat stările negative și am strâns din dinți ori de câte ori am simțit suferință profundă.

Nu mi-am găsit job, dar am prieten. Practic, el mă ajută financiar. Am supraviețuit și am văzut în mine ceva ce nu mai văzusem până atunci: eram un om puternic mental.

photo credit: pepe50 Anima nera di Herbert Baglione – Black soul via photopin (license)

Vrei ca reclama ta să apară aici? Contactează-ne!

2 Comments

    • A fost o perioadă foarte dificilă și întunecată, însă a încercat să nu se agațe de factori externi care o pot demoraliza, ci mai degrabă și-a cautat în interior ce are nevoie.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu mai jos.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.