Lucruri mai putin cunoscute despre istoria rujului

Rujul este un produs cosmetic menit atât pentru pigmentarea buzelor cât și pentru întreținerea lor. În general, rujul este folosit doar pentru femei, dar sunt și persoane de sex masculin ce nu se feresc de acest „produs-minune”. Zic „produs-minune” deoarece evoluția și istoria acestuia este foarte interesantă.

În continuare am să vă prezint câteva lucruri mai puțin cunoscute despre istoria rujului:

  • Cel mai vechi ruj descoperit până acum provine dintr-o regiune situată la sud de Babylon și are nu mai puțin de 5000 de ani.  De fapt, egiptenii au fost probabil prima civilizație ce a simțit nevoia să ofere puțină culoare înfățișării lor orientale, așa că au învățat să-și vopsească părul, unghiile și pleoapele cu henna și khol (un amestec de plumb cu migdale calcinate, cupru, zgură și alte ingrediente) și tot felul de preparate din plante. Din „cutiuța cu trucuri de înfrumusețare” nu lipsea strămoșul rujului, o alifie colorată, la care nu se rușinau să apeleze nici bărbații mai cocheți. Cât despre femeile egiptene, ele nu se despărțeau de acest accesoriu nici după moarte. Rudele acestora aveau grijă să pună un astfel de ruj în mormânt dar și alte ustensile folosite de ele în timpul vieții.
  • Ființele sexului frumos din Grecia Antică considerau că rujul este indispensabil atunci când doreau să fie elegante. Ele nu optau pentru culori țipătoare, ci mai degrabă discrete, deoarece culorile țipătoare erau folosite de reprezentanțele ce prestau cea mai veche muncă: prostituția. Culorile țipătoare, formând astfel un fel de semn de distincție în rândul lor. „Vinul negru”, cum îl numim noi, era un ingredient de bază al rujului alături de alte vopsele și de seul de oaie.
  • În Imperiul Român rujul era obținut din depunerile din vinul roșu și dintr-o plantă roșiatică numită „fucus”, care putea fi și o excelentă otravă. Desigur, pe atunci nu știa nimeni. Prin urmare, femeile câștigându-și titulatură de „victime ale frumuseții artificiale”
  • În Evul Mediu religia era la loc de cinste în timp ce trupul era considerat un „instrument” ce se îndepărta de Dumnezeu și se apropia de păcat. Nu este greu de ghicit cum erau privite produsele cosmetice și că nu multe femei optau pentru ele. Totuși existau rujuri și cosmetice, majoritatea fabricate din seu de oaie și anumite plante colorate.
  • Regina Elisabeta a I-a

    După această perioadă de „sfințenie” s-a instaurat Renașterea. Frumusețea trupului a redevenit importantă, însăși Elisabeta I a Angliei era înnebunită după cosmetice. Oamenii erau atât de naivi încât ei credeau despre aceste produse că au puteri miraculoase și că ar goni moartea (aia cu scumpă coasă). Odată lansată modă, pentru doamnele de la curte devenise o datorie de onoare să aibă obrajii precum niște fecioare în față „prințului”, ochii demn de povești și buzele cât mai atrăgătoare.

  • Peruci pudrate, alunițe aplicate pe față și mult, mult ruj pe buzele ideal rotunjite. Așa arătau doamnele și domnii din perioadă barocă, în frunte cu mult controversata Maria Antoaneta, ultima regină a Franței, despre care s-au scris foarte multe povești.
  • La începutul secolului XX, Guerlain fabrică rujul în formă de glonț (probabil inspirat de atmosferă Primului Război Mondial), ambalat în containere elegante. De atunci rujul nu lipsește din poșetele femeilor.

Dacă ai ajuns până aici îți mulțumesc că ai citit și oferă-mi șansa să știu că aceste rânduri au fost citite. Poți lăsa un comentariu în care să-ți spui părerea, indiferent dacă este pozitivă ori negativă!

photo credit: jerseytom55 Lindsay Adler-3 via photopin (license)

Vrei ca reclama ta să apară aici? Contactează-ne!

2 Comments

  1. Uhh! Ce tareee 😀 Poate o nota buna de final era beneficiile cosmeticelor moderne, mai exact, faptul ca in trecut majoritatea erau mega toxice si nocive, in timp ce in prezent sunt chiar ok.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu mai jos.