Pe 25 august începe Festivalul Înghețatei Artizanale 2017

Festivalul Inghetatei Artizanale 2017

Festivalul Inghetatei Artizanale 2017

Cu bucurie în gând dar și cu o durere groaznică de dantură, doresc să vă anunț că în următoarele zile, în perioada 25 – 27 august, are loc Festivalul Înghețatei Artizanale 2017.

Întreg evenimentul are loc în parcul Herăstrău iar scopul este de a promova consumul de înghețată preparată din ingrediente naturale, precum și promovarea celor mai populari gelatieri din piața de profil.

Prin urmare, vineri, începând cu ora 17 și până la 22, respectiv sâmbătă și duminică, intre orele 10 dimineața și 22 seara, Asociația Green Revolution împreună cu Puro&Bio Romania invita toți iubitorii de înghețată pentru a degusta zecile de sortimente de înghețată artizanală ale expozanților și participa la cele 3 zile de super distracție gustoasă.

In cadrul evenimentului vor avea loc diferite jocuri și concursuri, piese de teatru, muzică dar și alte surprize pe care organizatorii nu le-au prezentat în comunicatul de presă. Cu aceasta ocazie, cei mari se pot deconecta pentru un moment de la viața cotidiană și se pot bucura alături de cei mici, gustând din înghețata artizanală din ingrediente naturale.

Organizatorii afirmă că preparatele sunt foarte variate și că există câte un sortiment potrivit pentru fiecare persoană, ba chiar mai mult, există înghețată special realizată pentru cei care suferă de diabet, obezitate și chiar pentru cei cu intoleranță la gluten și/sau lactoză, sau care pur și simplu doresc să țină dietă.

Mai trebuie să menționăm că intrarea la eveniment este liberă, iar cu o asemenea paletă de sortimente, pentru toate gusturile și dorințele, n-ai cum să ratezi evenimentul dacă locuiești in apropiere. 

Fondator Diamoda.ro - Am 27 de ani, mă consider autodidact și sunt îndrăgostit iremediabil de internet. Creez conținut online din 2006 când am avut prima dată contact cu blogging-ul.

Vrei ca reclama ta să apară aici? Contactează-ne!

Be the first to comment

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu mai jos.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.