Plantăm fapte bune în România pe 18 noiembrie

sursa: plantamfaptebune.ro

18 noiembrie este o zi importantă în calendarul voluntariatului. Reprezintă ziua împăduririi naţionale în care programul „Plantăm fapte bune în Romania” va completa şi va împăduri terenuri în următoarele locaţii:

  • completări de puieţi în: Lețcani-jud. Iași, Peștera-jud. Constanța, Utvin-jud. Timiș și Armășești-jud. Ialomita;
  • împădurire pe terenuri noi în: Moinești-jud. Bacău, Cozieni-jud. Buzău, Jegălia-jud. Călărași, Șotânga-jud. Dâmbovița, Grecești-jud. Dolj și Vladimir-jud. Gorj.

2017 este cel de-al III-lea an în care voluntari din toată ţara se implică în împădurirea României. Este important să înţelegem cât de importante sunt pădurile din România, cât de mult poate însemna şi cum ne poate ajuta un pom. Natura ne oferă elementul principal necesar vieţii: oxigenul. Nu este vorba de vreo lecţie de ecologie sau biologie, dar ne îndreptăm spre un viitor în care oxigenul va fi mult mai preţuit decât în prezent pentru că va fi o raritate. Nu avem o strategie sustenabilă în ceea ce priveşte bogăţia naturală a ţării noastre şi nu suntem singurii. Preocupaţi de dezvoltarea tehnologică şi a informaţiei uităm să ne protejăm resursele naturale, ceea ce pe termen lung poate duce la un dezastru mondial.

Persoanele care vor să schimbe ceva sunt aşteptate să se înscrie pe site-ul celor de la „Plantăm fapte bune în România” din meniu click pe „Implică-te” şi apoi pe „Voluntar” sau chiar din formularul existent aici. Toti participanţii vor primi la final o diploma Green Endorsement, recunoscută în CV de peste 30 de companii de renume.

sursa: secundatv.ro

Iniţiativa programului „Plantam fapte bune în România” este susţinută de compania scandinavă JYSK şi reprezintă un prim pas al unei strategii pe termen lung. Şotânga, judeţul Dâmboviţa este localitatea în care se vor împăduri primele 8 hectare de teren. Această iniţiativă este sprijinită de companiile: Dedeman, Daikin România, Tibbett Logistics, FAN Courier și Coca Cola HBC, dar şi de insituţiile Romsilva, Jandarmeria Română și Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Informaţii suplimentare despre această iniţiativă se pot obţine trimiţând un email la adresa: voluntar@plantamfaptebune.ro, dar şi direct de pe site.

Plantam fapte bune în România” este o mişcare socială iniţiată în România de către Asociaţia EcoAssist (www.ecoassist.org).

Dacă am planta fiecare câte un pom, am face primul pas spre o lume mai bună, spre un aer de calitate şi implicit sănătate pentru copiii noştri.

mm

Ma numesc Oana Pauna si am 24 ani. Sunt o cititoare inraita si un freelancer pasionat de ceea ce face. Ador sa scriu si sa invat limbi straine. Momentan cochetez cu rusa si turca.

Vrei ca reclama ta să apară aici? Contactează-ne!

Be the first to comment

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu mai jos.