The New Age of Ceramics : Evenimentul care redefinește conceptul de ceramică

Oare câți dintre noi se mai opresc, din când în când, să se uite la un obiect ceramic precum un ceainic, o ceașcă sau poate chiar o vază? Ceramica nu mai este la fel de populară. Obiecte lucrate manual de oameni care chiar iubesc acest meșteșug mai există doar în cercuri restrânse.

Pe parcursul ultimelor decenii, tot mai mulți artiști, specializați pe ceramică și olărit, și-au manifestat interesul de a inova această ramură artistică. Oamenii simt nevoia de a face un pas înainte. Nu ne surprinde că mulți vor să facă acest lucru cu unul dintre cele mai vechi forme de meșteșug, combinând stilul clasic de realizare cu o tematică modernă, contemporană. Într-un fel, aș putea spune că era momentul.

„The New Age of Ceramics”, în traducere liberă Noua Era a Ceramicii, este un album conceput de Hannah Stouffer, o artistă și autoare din Los Angeles, publicat de Ginko Press, în care artiști de top împărtășesc publicului diferite lucrări finale sau neterminate, încercând să transmită atmosfera atelierelor.

Albumul, sau mai bine spus, cartea „The New Age of Ceramics” a avut lansarea pe 12 noiembrie în cadrul galeriei de artă Dave Frey din Los Angeles. Cu ocazia lansării a avut loc și o expoziție care a cuprins lucrări ce apar în acest album, expoziție ce a fost deschisă publicului până pe data de 9 decembrie.

Aproape 40 de artiști au colaborat la realizarea acestei cărți, precum Zemer Peled, Jessica Harrison, Jess Riva Cooper, Jon Alameda sau Hitomi Hosono. Lucrările prezentate sunt splendide, cu o abordare fresh și chiar te fac să te oprești și să le admiri.

Cartea este disponibilă in limba engleza pe colossalshop.com.

În continuare găsiți câteva imagini cu obiecte prezente în acest album.

Cristina sau Zziggi, 23 de ani, obsedată de cafea, pasionată de pictură și scris și de chestii drăguțe. Am o personalitate energică sau cel puțin asta susțin cei din jurul meu.

Vrei ca reclama ta să apară aici? Contactează-ne!

Be the first to comment

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu mai jos.